OSCAR 2014. Fotografia îi include pe Ellen DeGeneres, Angelina Jolie, Brad Pitt, Meryl Streep, Julia Roberts, Bradley Cooper, Jennifer Lawrence, Lupita Nyong’o, Kevin Spacey, Channing Tatum și Jared Leto.
În timpul celei de-a 86-a ediții a galei premiilor Oscar, care a avut loc duminică seară, la Dolby Theatre din Los Angeles, gazda evenimentului, Ellen DeGeneres, le-a cerut mai multor vedete să i se alăture pentru un „selfie”, adăugând că își dorește ca această fotografie să devină cel mai preluat (retweet-uit) mesaj pe platforma Twitter.
Sursa: Facebook.com
OSCAR 2014SELFIE ELLEN DEGENERES. La puțin timp după ce a publicat fotografia, Twitter s-a confruntat cu dificultăți de funcționare, potrivit variety.com. Fotografia a fost preluată de peste 750.000 de ori în primele 45 de minute. În prima oră de la publicare, fotografia a depășit mesajul care deținea recordul anterior, un text publicat de președintele american Barack Obama după ce a câștigat alegerile din 2012 și care a fost preluat de peste 780.000 de ori.
Drama „12 Years a Slave”, de Steve McQueen, a primit Oscarul pentru cel mai bun film, în timp ce „Gravity”, de Alfonso Cuaron, conduce în topul câștigătorilor, cu șapte trofee, la cea de-a 86-a gală a premiilor acordate de Academia de film americană, care a avut loc la Los Angeles.